De ce consider că sezonul al treilea din House of Cards este dezamăgitor

Am urmărit recent sezonul al treilea al serialului House of Cards (Culisele puterii) și mă declar dezamăgit de scenariul care pare scris de mai mulți inși care sunt certați unii cu alții. Nu există o intrigă politică bine definită. Frank Underwood trece de la o dezbatere la alta fără să comunice nimic nimănui. Proiectul America Works e doar praf în ochi, o măsură foarte puțin explicată... un motiv nu foarte întemeiat să mai introduci la Casa Albă un personaj care îi umanizează pe locatarii de acolo. De parcă asta se așteaptă de la un serial care era menit să explice dedesubturile politice. Eu vreau să văd animale politice încăierându-se! Iureșul pare să îl copleșească pe tacticianul Underwood, care se plânge în final că funcția cea mai înaltă din lume – funcție la care a râvnit cu toată ființa – nu îi oferă posibilitatea să decidă. Este un președinte mediocru, care se agață de un proiect socialist pentru a scrie istorie. Mintea lui strălucită din sezoanele precedente pare epuizată ca o baterie fără curent, personajul fiind amenințat de către cei din partidul său că nu mai este principala soluție pentru alegerile prezidențiale ce au să vină.

De asemenea, unele personaje își pierd funcții cheie, iar situația nu e explicată decât succint de către Underwood. Fără să existe măcar niște scene prealabile, care să ducă spectatorul la ideea de conflict în interiorul partidului advers. Nimic.

La fel se întâmplă și cu năucitoarea candidatură cu care se încheie sezonul! Sigur că știm că Underwood își propusese deja să candideze. Și că discursul său despre retragerea din cursa prezidențială era doar o farsă. Știm asta. Dar nu există niciun fel de pregătire. Intrăm brusc în alegeri, fără o confruntare a lui Underwood cu un eventual adversar din partidul său! Doar ni se spune că partidul fierbe și că nemulțumiții caută un alt om pentru campanie. Proiectul America Works nu l-a făcut extrem de popular pe eroul nostru, mai ales că a fost și retras pe motive de vreme nefavorabilă. Totul pare așa de brusc. Niciun dedesubt, nicio strategie. Totul făcut în pripă, pe picior. Mizăm doar pe faptul că o vom face praf pe Jackie Sharp.

Poate că textul de mai sus e oarecum discutabil. Dar să nu-mi spuneți că situațiile în care este implicată prima doamnă sunt credibile. O fi el președintele Rusiei unul dintre cei mai influenți inși de pe planetă și poate că și-ar permite să-l înțepe pe cel american cu unele remarci de genul: „Dar ești al patrulea meu președinte!” (în sensul că eu conduc Rusia de multă vreme, amice!), dar să o sărute – chiar și într-un cerc restrâns – pe soția ultimului asta nu e deloc realist. Ar urma un scandal cumplit fiindcă pe surse informația ar ajunge la presă. Iar Frank avea destui dușmani, care doreau să-i știrbească autoritatea! Regulile diplomației nu funcționează în felul acesta! Și prima doamnă nu se oprește aici. Ea se mai expune o dată, foarte public, primind admirația scriitorului de la Casa Albă. După o noapte petrecută în celula unui prizonier american din Rusia – reținut pentru implicarea activă în marșurile gay pe teritoriul țării conduse de Viktor Petrov (un fel de Putin mai înalt nițel) – timp în care omul se sinucide profitând de neatenția ei (îi ia cordonul de la haina femeii și se spânzură), prima doamnă decide să îl insulte în față pe Viktor Petrov la conferința de presă pe care ambele părți o stabiliseră de comun acord. Acolo toată lumea părea decisă să aibă un discurs banal, în care se respectă un scenariu clar. Nu poți să fii oaspete al președintelui Rusiei și să-l acuzi de homofobie. Chiar dacă el e homofob. Regulile diplomației sunt altele. Doar că prima doamnă nu ține cont de asemenea chestii! Dacă asta nu ar fi pornit un război în lumea reală, măcar un nou conflict rece ca Antarctica între Rusia și SUA tot s-ar naște pe o astfel de fundație.

Sigur că despărțirea dintre soții Underwood oferă premisele unui sezon al patrulea bazat pe conflictul deschis dintre cei doi. Dar asta s-ar fi putut face și fără un sezon intermediar dezastruos! Ca în orice căsnicie există clipe în care partenerii nu mai ajung la același numitor comun. Când ele sunt mai multe decât cele în care se înțeleg, se impune ca soluție normală despărțirea. Și între Francis și Claire apele încep să se tulbure serios la Casa Albă (ele nu au fost niciodată cu adevărat liniștite). Femeia observă că a rămas cumva în umbra soțului pe care l-a susținut atât de tare! Și își cere drepturile pentru nefericirea prin care a trecut, iar Francis nu prea are ce să-i ofere. E primul om din lume, dar e atât de neajutorat...

Nici măcar chestiile acelea șocante la o adică nu mi l-au mai făcut simpatic pe Frank Underwood. El s-a pișat la propriu pe mormâtul tatălui său și a dărmat un Isus de ipsos (sau din ce material o fi fost făcut) de pe crucea dintr-o biserică. Și cică i-a atras atenția lui D-zeu. Nimic în comparație cu rugăciunea din finalul primului sezon: „I pray to myself, for myself” (Mă rog mie însumi, pentru mine însumi). Avea substanță! Nu intra în contradicție cu structura de animal politic pe care a arătat-o Underwood de-a lungul vremii. Celelalte două acțiuni îmi par fie gratuite, fie fără sens...

Singura chestie interesantă – cel puțin pentru mine – în sezonul al treilea este revenirea la viață (și chiar la activitate politică) a lui Doug Stamper. Cu mici scăpări și aici – căzătura din baie și mâna pusă pe o lingură de lemn – povestea fostului numărător de voturi pare credibilă. Ajuns un nimeni, el pornește iar în cursa pentru recuperarea postului său de lângă Frank Underwood, refuzând calea ușoară și liniștită a colaborării cu o publicație importantă pe bani mulți. Inteligent, el se infiltrează chiar în tabăra adversă lui Underwood și îi oferă informații prețioase acestuia în campania pentru obținerea mandatului legitim de președinte. E o mică problemă aici cu faptul că el e un alcoolic și... începe să cam guste din sticlele cu lichid malefic, dar să trecem peste și să acceptăm că există oameni cu voință puternică. Și cu putere de muncă imensă. Stamper se rupe complet de trecutul recent când o găsește pe Rachel și... o îngroapă. Mi s-a părut impresionant conflictul interior al acestui personaj. Pe de-o parte nutrea sentimente de afecțiune față de fosta prostituată, pe de alta ea îi cam stătea în calea dorinței lui de a se reîntoarce acolo unde a fost multă vreme. Lângă Underwood.