marți, 3 mai 2011

John Higgins a ridicat pentru a patra oară trofeul de la Crucible

* Cu puţin după miezul nopţii la noi, lui John Higgins i se înmâna pentru a patra oară în carieră titlul de campion mondial (1998, 2007, 2009, 2011); meciul său în compania lui Judd Trump s-a încheiat 18-15, iar ultimul frame a fost unul senzaţional!

Judd Trump cu evoluţia de la masă câştigase "matematic" frame-ul al 33-lea. Higgins ar fi mai avut nevoie de două penalizări de 4 puncte pentru a intra în avantaj şi a câştiga. După multe încercări ratate de a realiza un snooker dificil, din care Judd Trump să nu poată ieşi... John Higgins a schimbat tactica! Şi ce inteligent a jucat: a curăţat masa până ce acolo nu mai rămăseseră decât bila neagră şi cea roz. Un fault de 6 puncte i-ar fi fost de ajuns să câştige partida! Bila neagră se afla cam pe linia de la jumătatea a dreptunghiului din partea dreaptă a mesei, mai aproape de buzunarul de mijloc decât de cel superior dreapta. În jumătatea superioară! Bila roz a fost dusă aproximativ pe aceeaşi linie... dar pe manta inferioară. Bila albă în spatele celei negre, un snooker dificil... deşi după mimica lui John am fi spus că nu e mulţumit de această situaţie. Îl deranja faptul că bila roz se plasase pe mantă, condiţii în care ar fi fost teoretic mai uşor de găsit. Dar Judd Trump s-a grăbit... şi a plesnit bila albă care a trecut pe lângă cea roz... fault de 6 puncte. John Higgins a rămas în scaun şi l-a lăsat pe adversarul său să execute de unde a rămas bila albă; puştiul minune al snookerului a greşit din nou... şi John Higgins a închis frame-ul (şi implicit şi meciul) cu lovituri de senzaţie!
Deşi am crezut după 4-4 faptul că John va pune presiune foarte mare pe mai tânărul său adversar şi-l va hali pe Judd cum ar face-o rechinul pe micul peştişor auriu, Trump s-a descurcat de minune cu vulpoiul bătrân Higgins. L-a ţinut în şah mai tot timpul meciului, dar, din păcate pentru el, s-a pierdut atunci când era cel mai important să fie la înălţime! La finalul partidei. Dar a avut nişte lovituri de distanţă care l-au exasperat şi pe Higgins, care a recunoscut la final că... e plăcut să-l urmăreşti în acţiune, dar să joci cu el tare complicat! Dacă ar avea uneori mai multă răbdare la masă şi ar reuşi să controleze mai bine masa - deşi l-am văzut la un moment dat că avea ceva din mişcarea lui Ronnie O'Sullivan atunci când simţea practic loviturile - ar fi un jucător de temut! E talentat, are cu siguranţă un viitor mare în faţă - nu a fost să fie de data asta, căci l-a întâlnit pe Higgins... care e John Higgins şi e splecialist în a pedepsi pe oricine greşeşte închizându-i masa. Are lovituri de distanţă cred că mai bune decât Mark Williams în vremurile lui bune... acest Judd Trump merită cu prisosinţă porecla de "The Sniper". Dacă tot avem "The Pistol" sau "Shotgun"... de ce să nu avem şi un lunetist? Am mai scris asta undeva, dar ce să-i faci? Am idei puţine şi fixe. Va avea şi altă dată şansa Judd Trump să obţină titlul de campion mondial.
La acest meci mi-a mai plăcut fântâna arteziană a bilei negre, când John Higgins a ratat-o la buzunarul superior stâng iar aceasta s-a ridicat de pe masă vreo 10 centimetri... în jocul în care Trump a egalat la 13 am impresia! A fost o finală care merita urmărită, cu răsturnări de scor, cu un final de poveste, în care s-a jucat foarte rapid: cine greşea plătea de cele mai multe ori! Dacă pe tot parcursul meciului Judd Trump mi s-a părut că a fost cel care a făcut spectacol, John Higgins s-a revanţat pe final cu nişte lovituri excelente: mai ales cea cu manta la mijloc a fost absolut senzaţională! Felicitări celor doi... ne-au oferit un spectacol pe cinste. Au încheiat sezonul snookeristic într-o manieră spectaculoasă. Aşteptăm şi la anul o altă reprezentaţie de gală!

Editare: Am uitat să vă mai spun ceva: ce am observat la acest meci? Păi, ambii jucători au avut alături de ei familia, prieteni, etc. Deşi s-a exagerat la un moment dat cum spunea şi d-nul Marius Ancuţa: că televiziunea britanică BBC a vrut neapărat să obţină lacrimile de la John Higgins când cea care i-a luat interviu după meci jucătorului... i-a amintit de moartea tatălui său... de acum câteva luni. Am scris despre asta undeva. Aşa ceva nu se face: e ca atunci când un jurnalist i-a sunat pe părinţii unui copil care decedase şi le-a spus că a câştigat nu ştiu ce concurs şi ăia s-au entuziasmat şi au dat detalii despre copilul lor... şi la final au aflat că de fapt se dusese în lumea celor care cu cuvântă. Ar fi trebuit să-l lasă să se bucure de victorie! Dar pentru mine era mai important faptul că uite şi oamenii ăştia care fac lucruri absolut senzaţionale au nevoie de susţinere: că vor şi ei să le fie alături cineva: mama, tata, fiica, fiul, iubitul, iubita... prietenul cel mai bun, prietena... etc.! Că în spatele succesului se mai găsesc şi alţi oameni care deşi poate la prima vedere nu par aşa importanţi totuşi sunt foarte importanţi. E adevărat că John Higgins s-a expus la acel moment când după ce a câştigat jocul cu Mark Williams din semifinale... a arătat cu degetul spre cer. Semn că... se gândea şi la tatăl său care l-a susţinut ce-i drept atâţia ani şi a fost chiar o figură carismatică în culisele snookerului. Dar din punctul meu de vedere... tot ar fi trebuit să-l întrebe despre meci şi doar atât.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu